joi, 11 iunie 2015

Recenzie ”The Bone Season” de Samantha Shannon



Încep prin a spune că povestea acestui roman mi s-a părut foarte originală și extrem de captivantă. Și chiar dacă am adorat modul în care autoarea a țesut narațiunea, există anumite aspecte pentru care ar trebui să fiți pregătiți. Sunt introduși în anexe mulți termeni noi și explicații referitoare la cum funcționează magia în această societate futuristă, iar lectura este puțin îngreunată, astfel primele 100 de pagini pot fi chiar copleșitoare până te obișnuiești cu lumea creată de Shannon.


Într-un viitor nu foarte îndepărtat, mai exact în anul 2056, a fost o epidemie de clarviziune în întreaga lume. Cum probabil ați putut remarca din modul negativ în care am folosit termenul „epidemie”, oamenii care au fost înzestrați cu acest dar nu sunt acceptați de restul lumii. Sunt temuți și tratați precum niște paria și criminali, astfel că aproape într-un mod ironic ei încep să aibă un comportament infracțional și să facă parte din diferite sindicate. Structura socială, atât în Scion Londra, cât și în Sheol 1, este extrem de bine gândită, fiind creată o națiune structurată în mod plauzibil, bazată pe frică și neîncredere, exact așa cum se întâmplă în aproape orice distopie. Autoarea reușește să scrie cu eleganță, fiecare cuvânt și frază fiind alese cu grijă pentru a completa frumusețea narațiunii care e aproape fluidă. Sincer, nu mi-a venit să cred când am aflat că acesta este romanul ei de debut. Nivelul de maturitate al prozei ei nu poate fi egalat decât cu dificultate de mulți autori contemporani. Chiar dacă The Bone Season are o acțiune ce se petrece în viitor, atmosfera indusă de cuvintele lui Shannon are acea gingășie și finețe asociată cu autorii vechi, clasici.

Eroina romanului, Paige, este absolut încântătoare. Este dură precum oțelul, charismatică, inteligentă și cu o fire cameleonică ce îi permite să se adapteze în orice situație. Grupul din care face parte este unul destul de faimos, în mare parte datorită extravagantului lider Jax, dar și deoarece conține cei mai buni tipi de clarvăzători. Paige însăși este una dintre acei clarvăzători extrem de rari - o Călătoare onirică ce pătrunde în visele celorlalți; astfel ea ajunge să fie capturată și se trezește în mijlocul unei aventuri surprinzătoare.


Warden a fost un personaj asupra căruia a planat un aer de suspiciune mare parte din poveste. La început, Paige și Warden sunt dușmani declarați: el este Rafaitul maestru, ea este sclava lui. Evident, este furioasă și îl urăște cu desăvârșire, nu există niciun dubiu în această privință, deși el se străduiește să o protejeze pe Paige de logodnica lui Nashira Sargas, suverana de sânge. Încetul cu încetul, într-un mod foarte real, relația lor începe să se schimbe de la ură fățișă spre ceva sinonim cu respect, urmat de afecțiune și în final atracție. Cei doi suferă de sindromul „doi pași înainte, unul înapoi”, fiecare fărâmă de încredere fiind recâștigată iar și iar, dar pierderea ei se realizează într-o răsuflare. Autoarea face o treabă extraordinară evitând să folosească stereotipuri, relația romantică dintre Rafait și Călătoarea onirică crescând de la un capitol la altul, într-un ritm normal și veridic, bazându-se pe o fundație formată din încredere, respect și prietenie. Chimia și tensiunea electrică dintre protagoniști, deși subtilă, te ține lipit de paginile cărții și condimentează frumos legătura lor.

Consider că e oarecum nedrept să pui presiunea comparării cu J. K. Rowling pe umerii lui Shannon, dar cred că aceasta din urmă are potențial și probabil va reuși în lumea editorială. Eu cel puțin o voi urmări cu interes și o să îi lecturez nerăbdătoare seria. The Bone Season este genul de carte care reușește să-ți rămână în minte multă vreme după ce ai terminat-o de citit. Este o poveste originală, cu personaje puternice și caracterizate complex, cu acțiunea ce se desfășoară într-o lume plină de magie. Pregătiți-vă pentru trei lucruri neașteptate conținute de acest roman: muzica lui Frank Sinatra, acrobații în stilul celor de la Cirque du Soleil și băutul de sânge.

Citat: 
Oricât de mult mi l-aș fi dorit câteodată, „normalul” nu exista. Nici nu existase vreodată. „Normal” și „natural” erau cele mai mari minciuni create vreodată de noi. De noi, oamenii, cu mințile noastre mărunte. Și poate că starea de normalitate nici nu mi s-ar fi potrivit.

Date tehnice:
Titlu original: The Bone Season
Autor: Samantha Shannon
Editura românească: Curtea Veche
TraducereTeodora Văcariu
Nr. pagini: 448
Apariţie: 2013
Notă: **** (din 5)

Melodie: Bleachers - I Wanna Get Better


sâmbătă, 28 februarie 2015

Recenzie ”Whiplash” (2014)



Whiplash este unul dintre cele mai intense și energice filme din 2014, o viziune îndrăzneață al regizorului Damien Chazelle ce prezintă povestea lui Andrew, un toboșar de muzică jazz - interpretat de Miles Teller, nominalizat la Oscar pentru rol - care dorește să devină cel mai bun din țară. Astfel, el ajunge într-o trupă dirijată de cel mai important profesor al conservatorului unde studiază, un anume Dr. Fletcher, jucat de J. K. Simmons. Odată cu trecerea timpului, tânărul descoperă că Fletcher este un individ neconvențional, perfecționist și agresiv, care împinge studenții săi până la limita lor muzicală și fizică pentru a obține excelența: mâinile lui Andrew devin însângerate de multe ori din cauza orelor nesfârșite în care exersează la tobe fără pauză, totul din dorința devenită obsesie de a obține respectul profesorului și recunoașterea națională.

Filmul oscilează între diferite stări de spirit cu sprijinul muzicii excelente aflată pe coloana sonoră, iar felul în care bate la tobe Andrew este o modalitate de exprimare a încrederii lui și ale neliniștii crescânde care apre în scenele în care Fletcher ocupă ecranul, iar interpretarea lui Simmons consumă dogoritor audiența, reamintind de R. Lee Ermey din Full Metal Jacket. În timp ce vizionezi Whiplash simți o stare de anxietate pe care nu poți s-o controlezi, stresul acumulându-se cu fiecare dialog acid, joc actoricesc, prim-plan sau muzică și nu te poți abține să nu te gândești că ceva absolut groaznic e pe cale să se întâmple. Este atât de intens din punct de vedere emoțional, încât consider că acest film a avut un suspans mai bun decât al oricărui film horror pe care l-am văzut și tocmai de aceea este fenomenal.

Nu este de mirare că Teller și Simmons (care a fost laureat cu un Oscar pentru rol) au niște interpretări actoricești puternice și intense, deoarece au un material bogat cu care pot lucra la filmări. Totuși, ceea ce devine cireașa de pe tort la rolurile lor este modul în care interacționează reciproc. Este printre puținele filme din 2014 la care m-am uitat la o pereche de actori și mi-a apărut în minte cuvântul „chimie”. Andrew și Fletcher creează ceva absolut magic între ei: este abuziv, oribil, destructiv, dar este hipnotizant de urmărit cum se descoperă relația în fața ochilor tăi. Este ca o coardă întinsă, gata să plesnească. Personajele lor sunt pasionante, impulsive și fascinant de complexe, iar filmul ridică niște întrebări interesante despre dilema morală aflată în esența filmului: este corect să împingi pe cineva până la limita lor pentru o cauză merituoasă?

Deși Fletcher considera că „nu există în vocabular cuvinte mai dăunătoare ca ai făcut o treabă bună”, filmul lui Chazelle marchează o realizare regizorală excelentă și îl așază sub lumina reflectoarelor pe actorul Miles Telles, care este toboșar de la vârsta de 15 ani. Whiplash este un film captivant care reprezintă un standard cinematografic și merită să fie descoperit și urmărit de cât mai multe persoane. 

Date tehnice:
Titlu original: Whiplash
Ţara de origine: SUA 
Regia: Damien Chazelle 
Durată: 106 minute
Apariție: 2014

Trailer: 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...