sâmbătă, 4 noiembrie 2017

Favoritele lunii octombrie

Octombrie a fost o lună ciudată pentru mine: a venit și a trecut într-o clipă. Nu am sesizat trecerea celor 31 de zile de parcă ar fi fost 31 de zile, dacă mă înțelegeți. Cred că e din cauza toamnei în sine, vremea se răcește, acum de când am revenit la ora de iarnă, soarele apune de la cinci după-amiaza și totul e atât de letargic încât mă las purtată de val, închid ochii o clipă și mă trezesc că au mai trecut patru săptămâni.



În octombrie am încercat să citesc cărți care să-mi inducă o stare specifică Halloween-ului, adică mult mister, thriller și crime. Dintre toate favorita mea a fost Viermele de mătase, al doilea volum din seria Cormoran Strike scrisă de Robert Galbraith aka. J.K. Rowling. M-a surprins plăcut încă din primele capitole, căci a început în forță și a fost mult mai alert decât primul roman al seriei. Acum suntem familiarizați cu personajele principale, detectivul Strike și secunda lui, Robin, iar cazul pe care îl investighează - dispariția suspectă a unui scriitor de nișă - îi determină să iasă cu mult din zona lor de confort. Ce-mi place foarte mult la serie este că poți să citești cărțile fără să cunoști ce s-a întâmplat în prealabil, fiecare volum fiind de sine stătător. 



Din păcate, n-am ajuns la cinema în luna care s-a încheiat, dar am văzut un film pe care doream să-l urmăresc încă de când a avut premiera în vară, și anume Spider-man: Homecoming. Mi-a plăcut foarte mult și aș îndrăzni să spun că mi-a depășit așteptările. Sunt o mică fană a filmelor din universul Marvel, Spider-Man fiind unul dintre supereroii mei preferați. De când l-am văzut pe Tom Holland în rolul lui Peter Parker în Captain America: Civil War, m-a dat pe spate. Avem în sfârșit un Peter adolescent! Care e simpatic, inteligent și timid, exact așa cum trebuie să fie. Aștept cu nerăbdare să văd următoarele filme din franciză, sunt convinsă că nu o să mă dezamăgească.



În octombrie am descoperit un show de comedie foarte bun, moderat de unul dintre cei mai faini realizatori de stand-up comedy, Dave Gorman. Când natura îți moare dinaintea ochilor zi după zi, copacii rămân fără frunze, diminețile sunt mohorâte și cețoase, iar serile ploioase, Modern Life Is Goodish e perfect pentru doza de optimism și voie bună. Acesa ne prezintă cum viața noastră modernă nu e nici bună, nici rea, ci mai degrabă bunicică (de unde vine și titlul show-ului) într-o manieră amuzantă, Gorman folosindu-se de o prezentare în PowerPoint, abilitățile sale de navigare pe Internet și întâmplări reale din viața lui. Sunt apărute patru sezoane care conțin aproximativ opt episoade fiecare, iar de la sfărșitul lui octombrie a început difuzarea celui de-al cincilea sezon. 



Deși noul album al băieților de la Royal Blood a apărut din vară, noul lor single, How Did We Get So Dark?, care dă și titlul albumului, a apărut cu un videoclip nou și am tot ascultat piesa de-a lungul lunii. E foarte garage rock, îmi aduce aminte de rock-ul pe care îl ascultam prin liceu, iar basul melodiei este hipnotizant. Tot ce pot să mai adaug e că mai vreau albume de la Royal Blood, își păstrează stilul care i-a consacrat și asta mă bucură foarte mult.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...