miercuri, 8 noiembrie 2017

Top 5 locuri de muncă ficționale

Când eram copii ne doream să fim astronauți, doctori, pompieri sau gimnaști. După aia am început să fim mai creativi și să ne închipuim că o să devenim prințese, vânători de dragoni, ba chiar vrăjitori. Cărțile, filmele și jocurile video abundă de meserii interesante și originale, iar azi am încercat să includ în top 5 slujbe pe care le-aș practica, dacă ar fi adevărate. Acestea nu presupun cunoștințe avansate de arte marțiale, mânuirea de arme sau o activitate care pune viața în pericol.

5. Pilotul navei Wayfarer din Un drum lung spre o planetă mică și furioasă de Becky Chambers




Ca să fiu sinceră, aș face orice muncă pe o navă spațială precum Wayfarer, dar cred că cel mai plauzibil ar fi să ocup postul de pilot. Nu mă pasionează să fiu inginer și să ies în afara navei ca să o repar, la gravitație zero. Oricum, echipajul este unul pestriț și divers, care se comportă ca o adevărată familie și mi-ar plăcea să conduc nava mică prin spațiul vast, să beau ceai dulce făcut de Dr. Chef, în timp ce stau la o bârfă cu Ashby, căpitanul, iar Kizzy, tehniciana, caută disperată dulciurile primite la ultima livrare a poștei.

4. Mâna Regelui din Urzeala tronurilor de George R. R. Martin



În Westerosul creat de Martin este destul de dificil să nu ai parte de o moarte bruscă și violentă, indiferent de ce poziție ocupi în societate. Așadar, cu riscul că aș putea fi asasinată, mi-ar plăcea să iau parte la intrigile de la curtea din Debarcaderul Regelui dintr-o poziție de relativă putere, căci în calitate de Mână a Regelui aș fi sfetnicul cel mai apropiat al monarhului, aș lua decizii în numele acestuia când nu e prezent și m-aș deplasa la diverse petreceri, întâlniri de război și consilii drept reprezentant al casei regale. 

3. Bibliotecar la Cimitirul Cărților Uitate din Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafó



Era imposibil ca pe lista aceasta să nu existe și un post de bibliotecar la una dintre cele mai gotice și misterioase biblioteci din câte am întâlnit în ficțiune. Astfel, în Cimitirul Cărților Uitate, o clădire veche plină de rafturi întregi de volume ale unor autori necunoscuți sau uitați, i-aș îndruma cu căldură pe cei care-i trec pentru prima dată pragul să-și găsească romanul potrivit pe care doresc să-l adopte, după cum e tradiția.

2. Creator de Jocuri din Jocurile Foamei de Suzanne Collins



Lăsați-mă singură în Jocurile Foamei și nu cred că rezist mai mult de o zi. Dar lăsați-mă să fiu în spatele show-ului, să vin cu idei și să plănuiesc fiecare pas al jucătorilor, atunci credeți-mă că voi face o treabă excelentă. În cartea lui Collins, Creatorii de Jocuri sunt persoane din Capitol care fac designul și planul Jocurilor Foamei în fiecare an și controlează Arena în timpul Jocurilor. Se ocupă de tot, de la costume la animalele care se regăsesc pe relieful Arenei și se asigură că totul este spectaculos, sângeros, înfricoșător și cât mai distractiv de privit de telespectatori. Eforturile unui Creator de Jocuri este analizat îndeaproape de Președinte, care îl poate executa pe acesta dacă este nemulțumit de calitatea Jocurilor Foamei din acel an. Absolut superb!

1. Profesor de Transfigurare la Hogwarts din seria Harry Potter de J. K. Rowling



Surprinde pe cineva că pe locul 1 se află ceva din universul Harry Potter? Probabil aș fi fost de acord să predau orice materie la Hogwarts, Școala de Magie, Farmece și Vrăjitorii. Aș fi acceptat să fiu și pe postul blestemat de însuși Lordul Voldemort de Apărare Contra Magiei Negre. Dar cred că dintre toate, Transfigurarea ar fi materia mea preferată: aș învăța micii vrăjitori cum să schimbe forma sau imaginea unui obiect ori ființă vie. Este una dintre cele mai complexe arte vrăjitorești și printre profesorii de renume ale acestei materii se numără Albus Dumbledore și Minerva McGonagall, doi dintre cei mai puternici vrăjitori din lume. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...