Top 5 cărți interzise

Săptămâna cărților interzise este un eveniment anual care sărbătorește libertatea de a citi. De obicei are loc în timpul ultimei săptămâni din luna septembrie (24-30 septembrie 2017, în cazul de față) și evidențiază valoarea accesului liber și neîngrădit la informație. Acest eveniment are rolul de a strânge întreaga comunitate cărturească - bibliotecari, librari, editori, jurnaliști, profesori și cititori - pentru a susține libertatea de a căuta și de a exprima idei, chiar dacă ar fi considerate de unii drept neortodoxe sau nepopulare. Așadar, astăzi voi prezenta un top 5 cărți interzise care mi-au plăcut mult de tot.

5. Codul lui Da Vinci de Dan Brown

Cartea lui Brown a stârnit multe controverse la vremea ei, a iscat teorii conspiraționiste care au culminat cu interzicerea cărții în Liban în 2004, după ce liderii Bisericii Catolice au găsit-o plină de ofense la adresa creștinătății. La urma urmei, este o operă de ficțiune și din câte știu autorul nu a insinuat niciodată că ce a scris în cartea sa este adevărul suprem, dar evident că tot a reușit să supere Biserica.

4. Jurnalul unui adolescent timid de Stephen Chboski

Când am citit Jurnalul unui adolescent timid nu cred că m-am gândit vreodată că acest roman despre adolescență, prietenie și căutarea propriei identități ar avea motive să fie interzis undeva. Dar aparent m-am înșelat, căci a fost exclus din programa școlară în mai multe state din SUA pe motivul că glorifică abuzul de alcool, substanțe ilegale și comportament sexual lipsit de prejudecăți.

3. Abatorul cinci de Kurt Vonnegut

Iată că una dintre cărțile care judecă aspru războiul și ceea ce face din oameni a ajuns să fie interzisă de câteva ori, în mod special în SUA, din cauză că este imorală, vulgară și anti-creștină. Ba chiar oamenii au dus totul la extrem și în anii '70 au ars câteva zeci de exemplare ale Abatorului cinci.

2. Persepolis de Marjane Satrapi

Romanul grafic al iraniencei Marjane Satrapi a fost lăudat de critici pentru evocarea sinceră a Revoluției Iraniene și arta frumoasă ce-i umple paginile. Era de așteptat să fie controversat în Orientul Mijlociu, dar și-a primit interzicerea oficială și în bibliotecile școlare din SUA în 2013, când mai multe școli au exclus-o din anumite cursuri pe motiv că are descrieri explicite ale torturii de război.

1. O mie nouă sute optzeci și patru de George Orwell

Renumita distopie a lui Orwell și una dintre cărțile mele preferate are o istorie interesantă. Mai întâi, a fost interzită în Uniunea Sovietică în 1950 când Stalin a înțeles că întreaga carte este o satiră a dictaturii sale. Apoi a riscat să fie interzisă în anii '60 în SUA și Marea Britanie, în timpul Crizei Rachetelor din Cuba. Abia după căderea URSS-ului, în 1990, cartea a fost făcută iar legală în Rusia și a fost tipărită pentru cititori.

Cum e să fii un bibliofil

Sursă: https://www.deviantart.com/art/Books-362087896

De vreme ce sunteți pe blogul acesta, nu vă prinde mirarea că iubesc cărțile cu pasiune, le citesc și le colecționez. Cu alte cuvinte, mă pot defini ca o cititoare și o bibliofilă. Pentru cei care nu știu, bibliofilia - conform Dicționarului Explicativ al limbii române (DEX) - este pasiunea de a cunoaște, de a evalua și de a colecționa cărți rare și prețioase. Nu toate cărțile mele sunt rare și prețioase, deci folosesc termenul pentru un înțeles mai larg, și anume că îmi place să colecționez cărți, indiferent de raritatea lor.

Cu un bibliofil, scapi repede atunci când plănuiești să-i cumperi un cadou: o carte pe care și-o dorește mult, o ediție semnată de autor, iar dacă ai bani nu refuzăm nici o carte în ediție princeps. Avem grijă de prietenii noștri din hârtie, cu coperte cartonate și scris mărunt. Ne reorganizăm biblioteca de cel puțin două ori pe an și ștergem praful de pe rafturi obsesiv, doar nu vrem să se degradeze paginile cărților. De fiecare dată când ajungem într-o casă nouă, dacă găsim un raft cu cărți ne simțim un pic mai în largul nostru, pentru că deja avem ceva familiar de care să ne agățăm. Evident că ceea ce citește cineva și cum citește ne spune multe despre persoana respectivă, e ca și cum cărțile ne fac o caracterizare și ne spun dacă merită să fim prieteni sau nu cu acel individ. 

Iubim librăriile, bibliotecile, anticariatele, târgurile de carte, absolut orice care implică ideea de carte. În schimb, nu ne place să împrumutăm cărți decât prietenilor apropiați, căci n-avem încredere că volumul care ne va părăsi biblioteca pentru o scurtă perioadă va fi citit cu grijă, fără pagini îndoite, cotorul pocnit și pete neidentificabile care să murdărească în vreun fel sau altul cartea. Eu nu-mi permit luxul de a-mi cumpăra multiple copii ale unei cărți care mi-a plăcut, una pentru colecția personală, alta pentru împrumut. Mi-aș dori foarte mult să am diferite ediții ale romanelor mele preferate, iar dacă aș călători în străinătate probabil aș cumpăra o carte în limba maternă a țării pe care o vizitez. Pentru că da, eu mă plimb prin librării când merg într-un loc nou. Acum două veri m-am dus special la București să văd Cărturești Carusel, care doar ce se deschisese. Și dacă tot eram acolo, am trecut și pe la Muzeul de Istorie Națională „Grigore Antipa”, că nu-l văzusem după renovare.

Unul dintre visurile mele este să am o cameră mare pe care să o transform într-o bibliotecă, cu geamuri mari, fotolii confortabile și pereți întregi de rafturi cu cărți. Acum am aproximativ 400 de cărți în casă și încep să nu prea mai am loc de ele, dar nu mă plâng, căci mă fac atât de fericită și aștept să-mi măresc colecția și mai mult. Recunosc, vreo 100 din cărțile pe care le dețin nu sunt citite, dar știu că odată și odată voi ajunge să le lecturez cu mare drag. Cea mai mare parte a bibliotecii mele este compusă din cărți scrise în limba română, dar am și câteva în engleză, franceză și un volum de nuvele în germană. Colecția mea este mereu în creștere și abia aștept să văd cum va arăta peste zece ani.

În încheiere, vă las cu un citat de-al poetului Pablo Neruda, care mi-a plăcut în mod special și m-a făcut să chicotesc puțin: Un bibliofil cu bani puțini va suferi adesea. Cărțile nu-i scapă din mână, dar zboară deasupra lui, sus ca păsările, sus ca prețurile.

Recenzie ”Minunea” de R. J. Palacio

Am citit zilele trecute că o să apară un film adaptat după o carte, Minunea, în care este vorba de un puști cu defecte faciale. Mai văzusem cartea prin librării, o remarcasem datorită copertei albastre și pentru că mereu era la secțiunea Best-seller pentru copii. Am decis să-i dau și eu o șansă, deși sunt trecută cu mult de vârsta audienței acestui roman. Din fericire, a meritat.

August „Auggie” Pullman este un băiețel de 10 ani, care s-a născut cu probleme faciale și a fost internat în spitale mare parte a copilăriei lui. Cu ajutorul părinților lui, el încearcă să se integreze într-o școală gimnazială alături de ceilalți copii de vârsta lui, încercând din răsputeri să-și demonstreze lui însuși și altora că este doar un băiat obișnuit, pasionat de Star Wars și care nu diferă cu nimic de ceilalți. Minunea este o poveste despre fenomenul de bullying sau hărțuire care se găsește în școli și cum frumusețea este subiectivă și ea se regăsește în fiecare dintre noi. M-a impresionat maturitatea emoțională a lui Auggie și relația strânsă pe care acesta o avea cu părinții și sora lui mai mare, Via. Prietenii pe care reușește să îi facă la școală stau alături de el și Auggie realizează că oamenii potrivți apar exact atunci când trebuie.

Mesajul pozitiv al cărții - să fim blânzi unii cu alții - și felul în care reușește să ți se strecoare pe sub piele sunt plusuri mari, mai ales că totul este scris într-un stil frumos, care captivează. Palacio nu folosește cuvinte mari, dar a creat personaje mari, care rămân cu tine mult timp după ce termini povestea. Singura problemă pe care am avut-o cu Minunea a fost că nu prea a avut un fir narativ propriu-zis, pe alocuri acțiunea s-a desfășurat destul de lent, iar perspectivele narative ale lui Auggie și persoanelor importante din viața lui au complicat puțin povestea; sincer mi-ar fi plăcut să fie puțin mai bine structurat romanul, dar este un fapt care nu mi-a stricat din bucuria lecturii.

Fiind o persoană introvertită, îmi aduc aminte ce greu mi s-a părut în generală să mă adaptez într-un colectiv de copii cu care nu aveam prea multe în comun. Am fost mereu marginalizată că eram șoricelul de bibliotecă și preferam să desenez decât să ies în pauză să mă joc cu mingea pe terenul de sport. Iar eu am avut norocul să nu mă nasc cu defecte fizice, cum e Auggie. Copiii sunt răutăcioși cu cei care nu sunt ca ei, dar dacă le este explicată situația cu calm, majoritatea înțeleg chiar mai bine decât adulții că discriminarea de orice fel doare și fiecare dintre noi trebuie să ne găsim prietenii care ne acceptă așa cum suntem.

Minunea mi-a plăcut foarte mult și aș recomanda să fie citită de orice copil, părinte și bunic. Compasiunea, prietenia și acceptarea de către ceilalți sunt temele principale ale acestei cărți frumoase, care din punctul meu de vedere ar trebui studiată la școală. Învățămintele care se trag din ea sunt fantastice și își lasă amprenta asupra sufletului tău, personajele bine dezvoltate au darul de a te atașa de ele, iar povestea devine destul de emoționantă spre final. Stați liniștiți, e cu happy end! 

Citat: 

Toți oamenii din lume ar trebui ovaționați în picioare măcar o dată, pentru că toți biruim lumea.

Date tehnice:
Titlu original: Wonder
Autor: R. J. Palacio
Editura românească: Arthur
Traducere: Iulia Arsintescu
Nr. pagini: 336
Apariţie: 2013
Notă: **** (din 5)

A apărut numărul 35 din HAC!

V-am mai vorbit de banda mea desenată românească preferată, o repovestire a lui Harab-Alb, aici. Așadar, am decis să vă țin la curent cu aparițiile sale. După ce a luat o pauză de două luni în vară, revista HAC! a apărut cu un nou număr care urmărește aventurile eroilor noștri preferați. Ceva important se întâmplă la Skumbras, însă doar piticii își caută de lucru în deșertul lui Ziraxes, care nu-i acasă. De asemenea, începe o nouă poveste din universul TFB (Tinerețe fără bătrânețe), de data aceasta cu originile Gheonoaiei. FoxBoy se întâlnește cu un personaj din România, pe nume Lupescu, un personaj cu vechime în folclorul local. Fergonautul descoperă cum e să lucrezi în industria cinematografică, iar Deblo-Cat revine cu un episod de la muzeu. 

Pentru că mințile din spatele benzii desenate HAC! se gândesc la fani, avem parte de un cadou: o agendă Faber Castell care vine odată cu fiecare exemplar din revistă, deci știm clar că este de calitate ridicată.

Revista are 52 de pagini color, costă 14,90 lei și o puteți cumpăra de la chioșcurile de difuzare a presei sau de pe site.

Top 5 biblioteci ficționale

Săptămâna aceasta m-am decis să explorez puțin cele mai interesante biblioteci despre care am citit în cărți. Mi-a fost foarte greu să aleg doar 5, deoarece am o slăbiciune pentru biblioteci reale sau imaginare, pline de cărți care mai de care mai diferite și chiar magice. Mereu remarc câte o frumusețe de bibliotecă în orice citesc și le-aș pune pe toate pe această listă, dar m-am rezumat la preferatele mele:

5. Biblioteca primarului din Hoțul de cărți de Markus Zusak

Sursă: http://68.media.tumblr.com/c93eada93b67407eec5f6449ea454ce6/tumblr_n5mmlaBmSL1twsipbo1_1280.png

Am citit Hoțul de cărți acum câțiva ani și a devenit rapid unul dintre romanele mele favorite. Acțiunea se petrece în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă, iar Liesel, personajul principal, începe să împrumute cărți din biblioteca soției primarului orășelului în care locuiește. În atmosfera sumbră a cărții, biblioteca aceea plină de cărți cu coperte frumoase aduce atât de multă culoare și pare o poartă spre o altă lume, plină de magie și lumi fantastice. Comparativ cu alte biblioteci mult mai mari, care ocupă o clădire întreagă, nu este decât o cameră plină de la podea până în tavan de cărți, dar nu poți să nu vezi prin ochii lui Liesel minunatele volume legate în piele și cu ilustrații, care i-au înseninat zilele.

4. Biblioteca Citadelei din seria Un cântec de Gheață și Foc de G. R. R. Martin

Sursă: http://www.eltipodelabrocha.com/2016/07/juego-de-tronos-vientos-de-invierno.html

Citadela din seria lui Martin a fost fondată pentru a promova și a crește nivel de educație și știință în Westeros. Samuel Tarly a fost trimis de Jon Snow acolo pentru a putea studia ca să devină un Maester. În cărți nu am avut ocazia să citim despre ea, dar serialul de la HBO ne-a prezentat biblioteca orașului, care îți taie respirația prin imensitatea ei. Se zice că sunt atât de multe cărți acolo, încât este imposibil ca un om să le citească într-o viață. 

3. Biblioteca Palanaeum din seria Arhiva Luminii de Furtună de Brandon Sanderson

Sursă: http://stormlightarchive.wikia.com/wiki/Shallan_Davar

Una dintre cele mai impresionante biblioteci pe care le-am întâlnit în cărți este Palaneumul, cea mai mare bibliotecă existentă în Roshar, care are o colecție de aproximativ 700.000 de cărți, manuscrise și pergamente. Este localizată subteran, în adâncurile cetății Khabranth, iar accesul se face pe baza unei taxe. Shallan, instruită de Jasnah, petrece foarte mult timp pe culoarele luminate de torțe ale bibliotecii, căutând diverse informații care îi sunt necesare pentru formarea ei. Pentru  vă face o idee de enormitatea acestei biblioteci, Sanderson a spus că s-a gândit la Biblioteca din Alexandria atunci când și-a imaginat Palaneumul. 

2. Biblioteca Universității Nevăzute din seria Lumea Disc de Terry Pratchett

Sursă: https://i.pinimg.com/564x/06/7a/58/067a5896510c4b0bf40435e558745041.jpg

Pe primele locuri ale acestui top am decs să pun biblioteci cu adevărat magice. Iată că biblioteca de la școala de vrăjitorie din Lumea Disc a lui Pratchett este una dintre cele mai fantastice clădiri din incinta Universității Nevăzute. Laolaltă cu nenumăratele rafturi pline cu volume despre magie și având un urangutan drept bibliotecar, este  conectată cu toate celelalte biblioteci din lume prin Spațiul-L. Cu alte cuvinte, cititorii pot intra într-o bibliotecă dintr-un oraș și ieși printr-o bibliotecă dintr-o altă locație. Tocmai de aceea este necesar să fii precaut dacă vrei să cauți o carte în biblioteca aceasta faimoasă, căci riști să te rătăcești de tot.

1. Biblioteca de la Hogwarts din seria Harry Potter de J. K. Rowling

Sursă: https://ro.pinterest.com/constructacon36/fantasy-art/?lp=true

Biblioteca de la Hogwarts este visul meu și mi-aș dori să pot rătăci pe coridoarele sale ore întregi. Aflată la primul etaj al Castelului Hogwarts sub supravegherea ageră a severei Irma Pince, biblioteca este casa a zeci de mii de cărți despre orice: magie, animale fantastice, sporturi vrăjitorești și legi promulgate de Ministerul Magiei de-a lungul timpului. Atâta timp cât se păstrează liniștea și nu se intră cu mâncare, se poate citi sau împrumute orice volum, mai puțin din Zona Interzisă (doar dacă nu există acordul scris al unui profesor). Dispunând de propriul sistem de securitate magică, biblioteca însăși se asigură că nicio carte nu este deteriorată și toate volumele sunt returnate la timp de către elevi.

Carte versus film

Sursă: http://www.stylevamp.de/p/qgfff2/test-wann-triffst-du-deine-wahre-liebe

Mi s-a întâmplat de multe ori să citesc o carte care mi-a plăcut tare mult și apoi să descopăr că a fost adaptată într-un film pe care îl urmăresc și sunt aproape mereu dezamăgită.  Mă atașez de povestea prezentată în câteva sute de pagini, iar apoi o văd desființată într-un film de o oră jumătate care nu doar să taie părți importante din carte, dar mai și adaugă niște modificări inutile.  Am ajuns să fiu destul de sceptică atunci când aud că apare o nouă adaptare pe marile ecrane pentru că m-am săturat să-mi fac speranțe deșarte.

Recunosc, există și adaptări bune, dar ele pălesc în comparație cu multitudinea de adaptări slabe, care amintesc doar puțin de opera originală. Este frustrant să îți amintești de o scenă din carte, să te aștepți ca personajele să reacționeze într-un anume fel, pentru ca apoi scena să decurgă cu totul altfel sau - mai rău - să fie complet eliminată din film. Îmi dau seama că este o presiune mare asupra echipei care realizează adaptarea și trebuie mereu luate în calcul cerințele celor care finanțează filmul, dar la urma urmei tot fanii sunt cei dezamăgiți. Atunci când lecturăm un roman, în capul nostru se derulează un film regizat de autor, dar dacă adaptarea nu seamănă deloc cu ce ne-am imaginat noi în prealabil, dacă personajele nu au culoare, povestea este lipsită de sens și nu înțelegem anumite scene, atunci filmul nu este decât inspirat de cartea respectivă și nu merită să se numească o adaptare.

Cred că aveam vreo 15 ani când am început să caut cărți asemănătoare cu Harry Potter, căci așteptam apariția ultimului volum și între timp voiam să citesc ceva care să semene puțin cu magia seriei scrisă de Rowling. Percy Jackson, scris de Rick Riordan, este o serie care urmărește un băiat ce descoperă că este semizeu și că Zeii Olimpului sunt adevărați și trăiesc printre noi. Prima carte, Hoțul Fulgerului, m-a captivat și încântat, dar am fost și mai fericită când am aflat că urma să fie ecranizată. Și ce dezamăgire cruntă am avut când am urmărit filmul cu pricina: a deviat complet de la carte, practic a rescris jumătate din poveste. Actorii nu prea semănau cum trebuie cu personajele și au exclus anumiți zei care aveau un rol important în desfășurarea acțiunii. Iar filmul ca atare a fost destul de prost realizat și nu aveai habar de anumite amănunte dacă nu citisei cartea. Cu alte cuvinte, mi-am dat seama că trebuie să fiu cu băgare de seamă la orice e adaptat după vreo carte.

S-a întâmplat să fiu și plăcut surprinsă, când un film a făcut povestea să fie mai interesantă decât în carte: trilogia Stăpânul Inelelor de J. R. R. Tolkien. Cărțile sunt destul de stufoase, au un ritm tare lent și oarecum plicticos în anumite cazuri în care se discură aproximativ 12 pagini despre tutunul de pipă și friptura de iepure, iar scena unei bătălii precum cea de la Văgăuna lui Helm a fost de vreo 3 pagini. Într-adevăr, personaje minore au fost lăsate deoparte și alte câteva scene au fost excluse, dar filmele au avut un ritm mult mai alert decât cărțile și s-au concentrat pe a spune o poveste, și nu pe a explica fiecare aspect al unei lumi fantastice.

Cred că ce e mai important la o adaptare cinematografică a unei cărți se referă la cât de bun e filmul respectiv pe cont propriu, în cazul în care nu ai cunoștințe despre lumea imaginată sau personajele ce sunt transpuse pe film. De exemplu, n-am citit niciodată Închisoarea îngerilor, nuvela scrisă de Stephen King, dar filmul este unul dintre preferatele mele și am adorat fiecare minut din el. Asta trebuie avut în vedere în realizarea oricărui film după o carte: cât de mult e plăcut și de cei care n-au luat contact cu opera originală până acum. Sper ca pe viitor să avem parte de adaptări mult mai bune decât până acum, deoarece ador filmele aproape la fel de mult precum cărțile și vreau să mă bucur în mod egal de ambele medii artistice.

Recenzie ”Eliza and Her Monsters” de Francesca Zappia

Uneori când nu știu ce să mai lecturez, deși am tona de cărți necitite în bibliotecă, mă apuc să caut pe Google recomandări. Aveam chef de ceva care să vorbească de arta de a spune povești și benzile desenate. Cumva, am dat peste Eliza and Her Monsters și m-am apucat de ea fără să am așteptări prea mari. Vai, ce plăcut surprinsă am fost! Am dat gata cele aproape 400 de pagini aproape pe nerăsuflate și mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când am citit ceva care să mă captiveze atât de mult și care să se lectureze foarte rapid. Îmi pare nespus de rău că încă nu a fost tradusă în română, dar nu e niciodată prea târziu să avem parte de o astfel de surpriză.

Romanul de față prezintă viața Elizei, o fată de 17 ani care este creatoarea anonimă a unui web comic (bandă desenată online) foarte popular, Monstrous Sea. Tânăra se confruntă cu anxietate socială și nu are prieteni la liceu, petrecându-și timpul desenând sau vorbind online cu prietenii ei aflați în alte orașe. Familia Elizei nu înțelege „izolarea” de realitate și popularitatea fiicei lor pe Internet, părinții și cei doi frați ai ei fiind genul sportiv, care promovează mișcarea în aer liber și petrecutul a cât mai mult timp în natură. Într-o zi Eliza se trezește cu un coleg nou pe nume Wallace, unul dintre cei mai mari fani ai web comic-ul ei, iar adolescenta este nevoită să încerce să iasă din carapacea ei și să-și înfrunte temerile, fără a dezvălui că este creatoarea unui fenomen online. Printre paginile cărții sunt presărate bucăți din banda desenată creată de Eliza și putem să ne facem o idee despre povestea care a izvorât din imaginația ei și reușim să înțelegem mai bine popularitatea acelui web comic. 

Eliza este genul de personaj pe care l-am îndrăgit de la primele rânduri și am putut să mă pun foarte ușor în pielea ei. Timidă, emotivă și cu o imaginație vivace, tânăra artistă încearcă să-și înfrângă anxietățile și să devină o persoană mai bună pentru fanii ei și pentru povestea la care lucrează de câțiva ani. Wallace se împrietenește cu ea în ciuda faptului că este și el la rândul lui un introvertit, care preferă să scrie bilețele decât să vorbească cu voce tare. Relația care se formează între personajele noastre îi va schimba pe amândoi iremediabil, dar mi-a plăcut că acest roman nu a insistat pe partea asta, ci a avut curajul să abordeze probleme mai delicate.

Deși este considerată ca fiind Young Adult, Eliza and Her Monsters vorbește despre multe subiecte dificile și complexe precum sănătatea mintală, suicid, conflictul dintre creator și creație și cultura mediului online. Zappia a reușit să schițeze un tablou adevărat a ce înseamnă să trăiești cu anxietate și a îndrăznit să exploreze probleme care provin din popularitatea în mediul online, contrastând în același timp cu prieteniile sincere și trainice pe care le pot crea comunitățile virtuale a celor care împărtășesc aceleași interese. Adesea, ca autor a ceva ce este publicat pe o platformă online, te confrunți cu presiunea de a oferi constant același nivel calitativ al creației tale și de a respecta un orar strict. Dacă se întâmplă să o dai în bară, ești mult mai aproape de cei care te urmăresc și e greu să eviți comentariile și mesajele pline de dezamăgire sau ură pe care le postează pe platforma ta. Tocmai de aceea pot înțelege de ce Eliza se confruntă cu frica de a nu eșua în procesul ei creator și refuză să citească orice comentarii de la fanii ei, chiar dacă acestea sunt de natură pozitivă sau negativă.

Chiar dacă Eliza and Her Monsters nu e o carte care dărâmă clișee și stereotipuri, pe mine m-a făcut să îndrăgesc povestea pe care a avut curaj să o prezinte și am adorat fiecare cuvânt scris de Francesca Zappia. Recenzia aceasta este una subiectivă și vă cer să aveți încredere în mine și să citiți cartea. Cei care nu înțeleg impactul pe care îl are Internetul asupra noastră poate își vor face o idee despre ce înseamnă să fii un tânăr care a crescut la început de secol XXI, iar cei care cunosc fenomenul prea bine vor putea să se identifice cu Eliza și Wallace, înțelegând problemele cu care ei se confruntă.

Citat: 

There is a small monster in my brain that controls my doubt. The doubt itself is a stupid thing, without sense or feeling, blind and straining at the end of a long chain. The monster though, is smart. It's always watching, and when I am completely sure of myself, it unchains the doubt and lets it run wild. even when I know it's coming, I can't stop it.

Date tehnice:
Titlu original: Eliza and Her Monsters
Autor: Francesca Zappia
Limba: Engleză
Editura: HarperCollins
Nr. pagini: 385 
Apariţie: 2017
Notă: ***** (din 5)

Recomandări pentru toamnă

Există o anumită melancolie în aer care vine odată cu toamna. Deși încă nu a început sezonul ploilor și al temperaturilor scăzute, acompaniat de pulovere pufoase și ceai fierbinte, astăzi este 1 septembrie și oficial prima zi de toamnă. Așadar, voi face câteva recomandări de cărți și filme potrivite anotimpului în care copacii se dezbracă de frunze, tinerii se întorc pe băncile școlii și vrăbiuțele se zgribulesc de frig prin parcuri.

Cărți:

• Oceanul de la capătul aleii de Neil Gaiman

Stilul de scriere al lui Gaiman te captivează de la primele rânduri, iar Oceanul de la capătul aleii nu face excepție. Citiți această carte chiar în perioada în care frunzele cad din copaci, iar vremea rece și ceața iau în primire zilele cu lumină tot mai puțină, căci este un basm transformat într-un roman pentru adulți care o să vă poarte departe. Elementele fantastice, oarecum înfricoșătoare și cu o stranietate aparte, dar și reflecțiile cu privire la ce înseamnă să fii un copil vă vor transporta în perioada în care bunicii vă spuneau povești la gura sobei, în vreme ce vă ospătați cu nuci și gutui.

• Numele vântului de Patrick Rothfuss

Pentru fanii seriei Harry Potter, dar și pentru cei care doresc să citească un roman fantasy care are o acțiune ce „arde” la foc mocnit, aceasta este cartea potrivită. Primul volum dintr-o trilogie aclamată peste hotare, povestea îi urmărește viața lui Kvothe, un personaj atipic, un geniu care își dorește să învețe magia la Universitate. În perioada în care lumea se reîntoarce la școală sau facultate, Numele vântului este perfectă pentru cei nostalgici după anii studenției.

• Agnes Grey de Anne Brontë

De fapt, orice roman scris de surorile Brontë, cu atmosferă gotică și personaje feminine puternice e numai bun pentru atmosfera tomnatică. Dar această carte e una dintre cele mai puțin cunoscute din trioul mai sus menționat, Jane Eyre și La răscruce de vânturi fiind cele mai populare. Cartea prezintă povestea unei guvernante, o femeie modestă care se ocupă de educația unor copii ce provin din familii înstărite. Narațiunea armonioasă, ce abundă în observații detaliate și istețime, este completată de un bărbat chipeș potrivit protagonistei noastre.

• Confesiunile unui cafegiu de Gheorghe Florescu

Dacă apreciați literatura românească și aveți o nostalgie pentru vremurile apuse, pentru amorțeala toamnei, pentru vechile cartiere bucureștene, atunci Confesiunile unui cafegiu reprezintă cartea perfectă, în care veți lectura memoriile unui... cafegiu. Povestea se țese lent, vreme de 500 de pagini, în jurul băuturilor calde servite în cadrul unei cafenele în care artiștii vremii erau clienți fideli.

• Memoriile unei gheișe de Arthur Golden

Astenia de toamnă ne afectează pe toți, așa că cel mai bine merge tratată cu un roman plin de culoare și un personaj pe care îl adori de la prima pagină. Deja devenit un clasic, Memoriile unei gheișe te învăluie cu atmosfera orientală și anecdotele savuroase despre viața unei gheișe, însă reușește să prezinte și viața grea pe care au avut-o dansatoarele și cântărețele japoneze în perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

• Maus de Art Spiegelman

Să presupunem că timpul necesar ca să citiți o carte cap-coadă vă lipsește, atunci un roman grafic este perfect pentru voi. Maus oferă o perspectivă nouă asupra Holocaustului și apelează la metafore pentru a reprezenta evreii (șoareci) și naziștii (pisici), povestea rămânând în minte vreme îndelungată. Este printre favoritele mele și o recomand tuturor cu căldură. Spiegelman a lucrat 13 ani la această carte și se simte asta de-a lungul paginilor, căci a devenit cea mai cunoscută bandă desenată cu subiect istoric din întreaga lume.

• Harry Potter and the Prisoner of Azkaban: The Illustrated Edition de J. K. Rowling

Sincer, orice carte din seria Harry Potter are iz de toamnă, căci protagoniștii sunt elevi și mare parte din acțiune se petrece într-o școală magică. Dar mă refer în mod special la această ediție ilustrată, care va apărea pe 3 octombrie în străinătate. Din păcate, n-au fost traduse la noi volumele ilustrate, dar chiar dacă nu cunoașteți limba engleză, cartea de față nu este pentru fanii înfocați ai seriei și colecționari a orice ține de lumea magică creată de J. K. Rowling. Povestea fantastică, desenele frumos colorate ce înfrumusețează paginile și faptul că este printre cele mai iubite serii de cărți din lume poate reușesc să vă facă curioși să puneți mâna pe un astfel de exemplar.

Filme:

• Dead Poets Society, regia Peter Weir

Iată un clasic numai bun de văzut într-o seară de toamnă: Dead Poets Society. Lansat în 1989, filmul spune povestea unor băieți aflați la o școală cu internat în SUA. Robin Williams îl interpretează magistral pe profesorul de engleză care reușește să schimbe viața elevilor săi, oferindu-le lecții de viață prin felul în care predă literatură. 

• The Wind Rises, regia Hayao Miyazaki

Iată și un film de animație care mi-a plăcut foarte mult și povestea spusă pare potrivită pentru o zi de toamnă însorită. Realizat de Studiourile Ghibli, sub conducerea renumitului animator japonez Hayao Miyazaki, The Wind Rises prezintă viața lui Jiro Horikoshi, cel care a creat aeronavele de război Mitsubishi folosite de Imperiul Japoniei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

• Blade Runner 2049, regia Denis Villeneuve

Ultima recomandare este pentru un film ce va apărea pe 6 octombrie, continuarea SF-ului Blade Runner, lansat în 1982. Harrison Ford reia rolul lui Rick Deckard, un vânător de recompense ce a dispărut de 30 de ani atunci când e descoperit de un ofițer LAPD, interpretat de Ryan Gosling. Ne putem aștepta la multă acțiune, cinematografie de excepție și soundtrack alert, perfecte pentru a ne scoate din lentoarea toamnei.